Emoție și artă

Casa de oaspeţi de Rumi

Această fiinţa umană este o casă de oaspeţi.
În fiecare dimineaţă, un nou venit.

O bucurie, o întristare, o josnicie,
o conştientizare trecătoare, toate apar
precum un oaspete neaşteptat.

Întâmpină-i şi bucură-i pe toţi!
Chiar dacă sunt un grup de regrete,
ce-ţi zguduie violent casa golită de mobilă,
totuşi, tratează onorabil fiecare oaspete.
El te poate conduce spre o nouă încântare.

Gândul întunecat, ruşinea, răutatea,
întâmpină-le la uşă râzând,
şi invită-le înăuntru.

Fii recunoscător oricărui oaspete ce vine,
căci fiecare a fost trimis
ca un ghid de dincolo.

Spre Ithaca de Konstantinos Kavafis

Cand vei pleca înspre Itaca
fie-ți lunga călătorie
plină de aventuri , plină de învățaminte
Nu te teme de Lestrigoni si de Ciclopi, nici de furiosul Poseidon;
Nu-i vei întâlni în drumul tău dacă
te vei înălța cu gândul, dacă simțirea-ți
nicicând nu îți va părăsi trupul ți sufletul.
Lestrigoni si Ciclopi, nici furiosul Poseidon
nu îti vor ieși în cale
dacă tu însuți nu-i vei purta cu tine-n suflet,
dacă nu-ți vei așeza sufletul înaintea pașilor lor.
Sper ca drumul sa-ți fie lung,
fie-ți multe diminețile de vară,
Iar plăcerea de a zări primele porturi
să-ți aducă o bucurie de nespus.
Încearcă să vizitezi emporiul Feniciei
culege tot ce e mai bun.
Du-te în orașele Egiptului
învață cu un popor ce are atâtea să te-nvețe.
Nu pierde Itaca din vedere,
căci ținta ta e să ajungi acolo.
Dar nu-ți grăbi pasii;
e mai bine calatoria-ți să dureze ani,
iar corabia-ți să ancoreze pe insulă
cand te vei fi-mbogațit deja
cu tot ce ai cunoscut pe drum.
Nu aștepta ca Itaca să-ți dea alte bogatii.
Itaca ți-a dăruit deja o călătorie minunată;
fără Itaca , niciodată nu ai fi plecat.
Þi-a dăruit deja totul și nimic nu mai are de dat.
Și dacă la sfârșit vei crede că Itaca e săracă,
să nu gândești că te-a înșelat
pentru ca vei fi devenit un înțelept, vei fi trăit o viață plină,
și acesta este înțelesul Itacăi.

Gâște sălbatice de Mary Oliver

Nu trebuie să fii bun.
Nu trebuie să mergi în genunchi
pentru sute de mile prin deșert căindu-te.
Trebuie numai să-ți lași animalul firav al corpului tău
să iubească ceea ce iubește.
Vorbește-mi despre deznădejdea ta, ca să-ți spun despre a mea.
Între timp lumea merge mai departe.
Între timp soarele și pietricelele curate ale ploii
se mișcă de-a curmezișul priveliștii,
pe deasupra preeriilor și a copacilor denși,
a munților și râurilor.
Între timp gâștele sălbatice, zburând în înălțimile aerului curat și albastru
se îndreaptă din nou spre casă.
Oricine ai fi, nu contează cât de singur,
lumea se oferă pe sine imaginației tale,
te cheamă ca pe gâștele sălbatice, aspră și tulburătoare-
vestindu-ți locul iar și iar
în familia lucrurilor.

Kidness by Naomi Shihab Nye

Before you know what kindness really is
you must lose things,
feel the future dissolve in a moment
like salt in a weakened broth.
What you held in your hand,
what you counted and carefully saved,
all this must go so you know
how desolate the landscape can be
between the regions of kindness.
How you ride and ride
thinking the bus will never stop,
the passengers eating maize and chicken
will stare out the window forever.

Before you learn the tender gravity of kindness
you must travel where the Indian in a white poncho
lies dead by the side of the road.
You must see how this could be you,
how he too was someone
who journeyed through the night with plans
and the simple breath that kept him alive.

Before you know kindness as the deepest thing inside,
you must know sorrow as the other deepest thing.
You must wake up with sorrow.
You must speak to it till your voice
catches the thread of all sorrows
and you see the size of the cloth.
Then it is only kindness that makes sense anymore,
only kindness that ties your shoes
and sends you out into the day to gaze at bread,
only kindness that raises its head
from the crowd of the world to say
It is I you have been looking for,
and then goes with you everywhere
like a shadow or a friend.

Love after Love by Derek Walcott

The time will come
when, with elation,
you will greet yourself arriving
at your own door, in your own mirror,
and each will smile at the other’s welcome,
and say, sit here. Eat.
You will love again the stranger who was your self.
Give wine. Give bread. Give back your heart
to itself, to the stranger who has loved you

all your life, whom you ignored
for another, who knows you by heart.
Take down the love letters from the bookshelf,

the photographs, the desperate notes,
peel your own image from the mirror.
Sit. Feast on your life.

There’s a Hole in My Sidewalk: The Romance of Self-Discovery by Portia Nelson

Chapter One of My Life. I walk down the street. There’s a deep hole in the sidewalk. I fall in.
I am lost. I am helpless. It isn’t my fault. It still takes forever to find a way out.

Chapter Two. I walk down the same street. There’s a deep hole in the sidewalk. I pretend I don’t see it. I fall in again. I can’t believe I’m in the same place! But it isn’t my fault. And it still takes a long time to get out.

Chapter Three. I walk down the same street. There’s a deep hole in the sidewalk. I see it there. I still fall in. It’s a habit! My eyes are open. I know where I am. It is my fault. I get out immediately.

Chapter Four. I walk down the same street. There’s a deep hole in the sidewalk. I walk around it.

Chapter Five. I walk down a different street.

Therapy, pictat de
Rebecca M Ronesi-Gutierrez